Pe zi ce trece-nțeleg tot mai clar,
De ce-am trecut prin iad ca să ajung unde sunt iar.
Durere, trădare, violențe-n cuvinte,
Amenințări, hărțuiri, lovituri nevăzute dar simțite.
Invidii ascunse sub zâmbete false,
Jocuri de noroc, promisiuni arse.
Vicii ce-nghit oameni, singurătate grea,
Sacrificii tăcute, făcute doar de mine, da.
Am plâns când nimeni nu m-a auzit,
Dar din lacrimi mi-am făcut drum pavat spre ce-am devenit.
Tot ce m-a durut m-a crescut în tăcere,
M-a-nvățat că puterea se naște din cădere.
Ce-am pierdut m-a-ntors la mine,
M-am regăsit în bucăți ruine.
Din ură am ieșit încet,
Am ales să-nțeleg, nu să regret.
Am renunțat la lanțuri, la tot ce mă ținea jos,
La frici, la voci străine ce-mi spuneau că nu pot.
Nu mai judec oameni, dar aleg cu cine stau,
Unii dau doar răni — eu departe de ei rămân, da.
Am renunțat, renunț mereu,
La tot ce vrea să mă lege de greu.
Din cenușă m-am ridicat din nou,
Sunt liberă, sunt vie — și asta e flow-ul meu.
Nu mai judec comportamente, am înțeles,
Fiecare poartă-un război pe care nu-l vezi des.
Dar sunt lupte care dor pe oricine-i aproape,
Când rănile nevindecate devin arme aruncate.
Pietre din durerea lor, proiectate-n alții,
Eu aleg liniștea, nu cercuri de falși aliați.
Am stat prea mult să repar ce n-a fost al meu,
Acum îmi protejez sufletul, nu-l mai dau la schimb pe greu.
Am învățat că iubirea începe cu limite,
Că nu toți merită acces la visele mele infinite.
Nu fug de trecut, îl port ca pe-o lecție,
Fără el n-aș fi azi forță, direcție, conexie.
Am renunțat la lanțuri, la tot ce mă ținea jos,
La frici, la voci străine ce-mi spuneau că nu pot.
Nu mai judec oameni, dar aleg cu cine stau,
Unii dau doar răni — eu departe de ei rămân, da.
Am renunțat, renunț mereu,
La tot ce vrea să mă lege de greu.
Din cenușă m-am ridicat din nou,
Sunt liberă, sunt vie — și asta e flow-ul meu.
Nu sunt rece, sunt trează.
Nu sunt dură, sunt vindecată.
Ce nu mai car în mine…
mă face liberă.
