Din tot ce a fost

Am trăit mai mult decât am spus.

Am dus mai mult decât s-a văzut.

Și totuși… sunt încă aici.

Am început devreme să fiu tare,

Când alții încă se sprijineau pe brațe.

Am învățat să tac, să strâng din dinți,

Să cresc copii și visuri în același timp.

Am iubit oameni care nu știau să stea,

Am crezut promisiuni ce nu cântăreau.

Trădări ascunse sub „o să fie bine”,

Dar binele l-am construit singură, din ruine.

Violențe, frică, nopți fără somn,

Amenințări ce-mi băteau în piept ca-un tun.

Hărțuiri, judecăți, priviri grele,

Dar n-am lăsat să-mi rupă aripile mele.

Am plâns în liniște, ca să nu se vadă,

Dar lacrimile mele m-au învățat să cad…

Și să mă ridic.

Din tot ce-am fost, am devenit mai clară,

Din tot ce-am pierdut, mi-am găsit iar casa.

Viața m-a frânt, dar nu m-a frânt de tot,

M-a făcut femeie cu suflet și foc.

Sunt din durere transformată-n drum,

Din singurătate — putere acum.

Nu m-am salvat singură, m-am regăsit,

Și asta e tot ce am de spus… am trăit.

Am văzut vicii mâncând destine,

Jocuri de noroc, promisiuni străine.

Am ales munca, nu scurtătura,

Chiar dacă drumul mi-a cerut factura.

Am fost mamă când eram doar fată,

Am fost sprijin fără să fiu ajutată.

Am pus zâmbete peste oboseală,

Ca ai mei să creadă că lumea e mai bună, reală.

Invidii tăcute, vorbe pe la spate,

Am simțit falsul fără să-l explic prea tare.

Nu mai judec — știu că doare viața,

Dar nu mai las rănile altora să-mi rupă fața.

Am învățat că iubirea nu cere să te pierzi,

Că liniștea nu vine din „să speri”, ci din „să alegi”.

Din tot ce-am fost, am devenit mai clară,

Din tot ce-am pierdut, mi-am găsit iar casa.

Viața m-a frânt, dar nu m-a frânt de tot,

M-a făcut femeie cu suflet și foc.

Sunt din durere transformată-n drum,

Din singurătate — putere acum.

Nu m-am salvat singură, m-am regăsit,

Și asta e tot ce am de spus… am trăit.

Nu mai car ce nu e al meu,

Nu mai cer voie să fiu eu.

Am limite, dar inima deschisă,

Sunt întreagă, nu promisă.

Astăzi aleg oameni, nu mulțimi,

Adevăr, nu aparenți.

Mișcare, ritm, vindecare prin corp,

Când dansez, sufletul meu e acasă, nu-n efort.

Copiii râd — și știu că rostul meu

E să aprind lumină, nu să caut mereu.

Nu salvez pe nimeni care nu vrea să se vadă,

Dar sunt aici, întreagă, vie, adevărată.

Din tot ce-am fost, sunt cine sunt azi,

Fără rușine, fără lanțuri, fără „dacă”.

Viața m-a ars, dar m-a învățat

Că ce nu mă rupe… m-a format.

Sunt din durere transformată-n drum,

Din singurătate — putere acum.

Dacă mă întrebi cine sunt, atât îți spun:

Sunt femeia care a mers mai departe… și acum e drum.

Nu povestea m-a definit.

Ci faptul că am ales să rămân.