

Prompt / Lyrics
Mi-a fost dat să transform umbra în lumină, Să port războaie vechi ce-n sânge încă țipă. Demoni din strămoși, ascunși prin ADN, I-am privit în ochi și-am zis: până aici, amen. Am rupt lanțuri grele de pe femei obosite, Care n-au știut ce-i viața trăită cu inimi deschise. Au mers cu fruntea-n jos, cu sufletul strâns, Eu m-am născut să le eliberez plânsul ascuns Am rupt și lanțuri vechi de pe bărbați rătăciți, Violență, furie, lupte, neiubiri. Boli, vicii, neîncredere în sine, Da, le-am dus pe toate… să se termine. Am luat durerea lor pe umeri, da, recunosc, Am coborât în umbre doar ca să-i scot. Nopți albe, lupte-n mine, foc și ploi, Ca să nu ducă mai departe copiii noștri război. Rup lanțuri, rup frici, rup tot ce-a fost greu, Pentru un neam vindecat și un viitor al meu. Lumina trece prin mine, nu mai tac, nu mai fug, Ce-a fost blestem azi e drum. Am intrat în mintea și sufletul fiecăruia, Am urcat și-am coborât pe frecvența durerea. Doar de dragul lor, să le fie mai ușor, Să le pun capăt la tot ce-a fost dor și horror. Rușinea, frica, vinovăția, teama, Le-am scos din sânge, din carne, din rană. Să dispară din ADN, din os, din glas, Să nu mai fie moștenire pentru niciun copil rămas. Bunica, chiar și din lumea de dincolo, Mi-a ținut spatele când era greu solo. Mi-a șoptit să merg, să nu mă opresc, Să lupt pentru libertate, să îndrăznesc. Un străbunic ce-n viața asta n-am cunoscut, Dar prezența lui venea când eram la pământ, rupt. Strămoșii n-au plecat, stau cu mine-n război, De data asta… lupta e pentru noi. Am luat durerea lor pe umeri, da, a fost greu, Dar azi lanțurile cad, rămâne doar Dumnezeu. Nu dau mai departe ce m-a frânt, ce-a ars, Eu închid cercuri vechi, rescriu ce-a fost scris fals. Rup lanțuri, rup frici, rup tot ce era-n mine, Din cenușă se naște o viață senină. Dumnezeu mi-a fost prieten, erou, sprijin tăcut, Din fiecare cădere m-a ridicat nevăzut. Mulțumesc, Doamne, că m-ai ținut în picioare, Am făcut ce nu credeam vreodată că am putere să fac… Vindecare. [Female Vocal]
Tags
Pop,hip-hop,rap
2:52
No
1/31/2026