Povestea mea

Am pornit cu inima frântă, dar cu spatele drept,

Două fetițe lângă mine, Dumnezeu ca arhitect.

Divorț, nopți fără somn, griji puse pe mute,

Dar când plâng în tăcere, dimineața-s mai puternice.

Am muncit în locuri reci, ani în care m-am pierdut,

Aceleași ziduri, aceleași frici, același „n-am putut”.

Dar din focul ăla greu s-a născut o chemare,

Să-mi transform durerea în mișcare și dansare.

Viața mea nu-i simplă, dar e reală,

Am căzut de o mie de ori, m-am ridicat letală.

Nu cer milă, cer dreptul să fiu eu,

Când merg cu Dumnezeu, cine-mi mai stă în drum greu?

Viața mea – ritm, adevăr și curaj,

Din lacrimi am făcut forță, din frică – mesaj.

Sunt aici, respir, încă ard,

Nu m-au frânt, m-au format.

Am văzut fețe false, prietenii de vitrină,

Oameni care zâmbesc larg, dar vor să te țină.

Au plătit să stau pe loc, să nu cresc, să nu zbor,

Dar n-au știut că rugăciunea rupe orice zăvor.

Am învățat să spun „nu” fără să mă simt vinovată,

Să nu mai dau acces la cine vrea doar poarta deschisă, nu casa.

Nu confunda dorința cu iubirea adevărată,

Eu vreau respect, nu grabă mascată.

Viața mea nu-i simplă, dar e reală,

Am căzut de o mie de ori, m-am ridicat letală.

Nu cer milă, cer dreptul să fiu eu,

Când merg cu Dumnezeu, cine-mi mai stă în drum greu?

În sală, muzica bate, inimile se aprind,

Copiii râd, femeile cresc, și eu mă regăsesc zâmbind.

Zumba, fitness, mișcare ca terapie,

Când vindeci alți oameni, te vindeci și pe tine.

Sunt lider fără mască, om fără decor,

Cu defecte asumate și un scop arzător.

Nu-s perfectă, dar sunt vie, prezentă, reală,

Și asta mă face periculoasă… în sensul cel mai frumos, letală.

Dacă mâine cad din nou, știu să mă ridic,

Am în mine ceva sfânt, nimeni nu mi-l poate lua, nimic.

Nu mai fug de cine sunt, nu mai cer validare,

Eu sunt drumul, sunt pasul, sunt propria salvare.

Viața mea e foc și adevăr,

E mamă, e femeie, e vis care nu-l mai pierd.

Am trecut prin iad, dar n-am ars,

Am ieșit lumină… și încă dansez, încă merg, încă trag.