Mi-ai zis „te sun când ajung acasă și plecăm”,
Am refuzat ai mei, am zis că noi ne distrăm.
Stăteam cu geanta gata, uitându-mă la prag,
Crezând în vorba ta, că-mi ești un prieten drag.
Dar orele au trecut și telefonul a tăcut,
Un Crăciun ce se voia alb, în gri s-a prefăcut.
(Refren)
Puteai să-mi spui în față, oricât de rău suna,
„Băi prostule, nu vii!”, și eu îmi vedeam de treaba mea.
Dar m-ai lăsat să aștept un semn ce n-a mai venit,
Mi-ai dat block la planuri, m-ai mințit și m-ai rănit.
E seară de Crăciun și stau singur, degeaba,
Când puteam fi cu rudele, să-mi văd de treabă.
(Strofă)
Nu-i vorba de drum, e vorba de cuvânt,
Că l-ai aruncat așa, ca frunzele în vânt.
M-ai mințit în față fără nicio remușcare,
Și mi-ai lăsat în suflet o urmă de trădare.
Nu credeam vreodată că tu vei fi acela,
Care-mi strică sărbătoarea și îmi închide scena.
(Final)
E ultimul Crăciun când mai aștept după tine,
De azi încolo, drumul meu e doar despre mine.