---
Strofa I
Când m-am întors spre mine,
nu mai era zgomot — doar liniște-adâncă…
Și am simțit că nu trebuie să fiu întreagă
ca să fiu frumoasă,
nici mereu puternică
pentru-a merita iubirea cuiva.
Tot ce-a ars în mine
a făcut loc pentru lumină…
Durerea nu m-a frânt,
m-a învățat să simt altfel —
mai adânc, mai curat,
ca și cum fiecare clipă
ar fi un dar pe care-l primesc.
Pre-refren
Și-acum știu că n-am pierdut nimic,
doar m-am regăsit mai liniștită…
În tăcerea mea se odihnește sufletul
și-mi spune încet:
„Sunt bine… pentru că trăiesc.”
Refren
Și-am să-nchin un pahar vieții —
așa cum este ea, tot merită trăită.
La tot ce n-am, dar mi-aș fi dorit,
la tot ce-am dăruit fără nimic în schimb…
La tot ce-am primit fără să aștept,
fără să visez, fără să-mi doresc.
Un pahar dorurilor mele nestinse,
vorbelor nespuse, trăirilor ce dor…
Un pahar fricii mele de a nu greși,
îndoielilor când lumea se rupea în mine.
---
Strofa II
Pentru tot ce mi s-a dat și mi-a fost luat,
dar și pentru tot ce-am avut și încă mai am…
Pentru zilele încordate
și tot ce nu m-a „omorât” până acum,
pentru lacrimile mele,
pentru zâmbetul meu care-a învățat
să crească din întuneric.
Ochii mei au văzut un nou răsărit
chiar și într-un apus ce mă lovea…
Și-am înțeles, în sfârșit,
că dezamăgirea aia grea
m-a ridicat, m-a crescut,
m-a împins spre mine însămi —
și mi-a spus că merit să mă iubesc mai mult.
Refren final
Și-am să-nchin un pahar vieții,
că azi știu cine sunt și ce pot să simt.
La tot ce-am pierdut, la tot ce-am câștigat,
la puterile mele care n-au cedat.
Un pahar sufletului meu rănit,
dar viu…
Un pahar femeii care sunt acum —
împlinită dintr-o dezamăgire
ce m-a adus înapoi la mine.
---
Trecatorul83
