Strofa 1
Anii mi-au căzut pe umeri… grei ca niște bolovani,
Și-am mers prin lume singur… să vă fie vouă mai bine, nu mie, ani după ani.
În geamul rece văd luna… și-mi strânge pieptul tare,
Căci acasă-i tot acasă, dar drumul… drumul doare.
Pre-refren
Când aud vocea ta, mă rupe, mă sfarmă,
Cum spui „Mi-e dor de tine…” și-ți tremură karma…
Aș rupe lumea-n două să mai stau la masa voastră,
Dar m-a dus viața asta crudă, pe cărări fără de poartă.
Refren (cu explozie, ton plin)
Că vă văd doar pe-un ecran,
Copiii mei… părinți… frați, voi sunteți tot ce am!
Și mă usuc pe dinăuntru-n fiecare an,
Dorul vostru e o sabie, nu-l duce nici un avion!
Dar trag de mine, mușc din drum iar,
Promit că vin, chiar dacă viața-i în zadar!
Inima mea urlă pentru voi neîncetat…
Pe-un ecran — dar tot v-am îmbrățișat.
Strofa 2
Pe străzi străine ninge… rece ca un cuțit,
Și mă gândesc la casa noastră… la focul ce-a murit.
Bunicii-și văd nepoții în poze, alb-negru în suflet,
Și timpul fuge, nu te iartă… și eu rămân tot rupt între două lumi, în vânt.
Pre-refren
„Când vii acasă?” — mă întrebi mereu,
Și-n întrebarea asta simt tot Dumnezeul meu.
Acolo-i tot ce sunt… dar viața m-a zvârlit departe,
Și-s prizonier între salarii… și dorul ce mă arde.
Refren (tăios, tremurat pe final)
Că vă văd doar pe-un ecran,
Copiii mei… părinți… frați, voi sunteți tot ce am!
Și mă sting încet, încet, în fiecare an,
Dorul vostru mă frânge… dar mă ține tot în picioare.
E greu… dar mușc din mine iar,
Promit că vin, chiar dacă drumul e amar.
Inima mea urlă pentru voi neîncetat…
Pe-un ecran — dar tot v-am îmbrățișat.
Punte (voce joasă, gravă, piele de găină)
Și vine ziua… o simt în oase,
Când sfărâm distanța asta dintre noi cu toate.
Că nu mai pot… nu mai am aer fără voi,
Și vin acasă — să mă ierte tot ce-am pierdut în doi.
Refren final (rupt, dar hotărât)
Că vă văd doar pe-un ecran…
Dar sângele meu e acolo, nu la bani!
Și chiar dacă timpul fuge… și anii sunt dușmani,
Eu vin acasă — să vă strâng în brațe…
Nu pe un ecran.
---