Dorul de Izvor

Vino-n codru la izvor, ce tremură pe prund,

Ascuns sub crengi plecate, cu murmurul profund.

Pe prispă de pământ, cu brazde înverzite,

Se-ascunde taina noastră, în umbre liniștite.

În brațele-mi întinse să alergi, să cazi ușor,

Să-ți mângâi al tau creștet , să îți provoc fior.

Pe pieptul meu să-ți fie odihna minunată

Și chipul tău frumos splendoarea sa-mi arată

Sub teii ce ne plouă cu flori în miez de vară,

Noi vom visa împreună, iubirea ne-nconjoară.

Izvoarele ne cântă, vânt ce mângâie blând,

În codrul plin de taine, rămânem legământ.

---

Și pe genunchii mei ședea-vei, singurei,

Și flori cădea-vor lin din crengile de tei.

Și fruntea ta cea albă pe brațul meu s-o culci,

Lăsându-i gurii mele , buzele tale dulci.

Visa-vom vis ferice, cu cânt de la izvor,

Și vântul blând ne poartă în taina lui de dor.

Doar noi si șoapta codrului, ce șade plin de gânduri,

Sub ploaia florilor de tei ce cade rânduri-rânduri.

În brațele iubirii, stele deasupra noastră,

Se leagănă dorința, ca flacăra cea albastră.

Un vis ne poartă-n taină, un cântec ne unește,

Și codrul plin de tei iubirea noastră-o crește.