Dece nu vii?

Vezi, rândunelele se duc,

Se scutur frunzele de nuc,

S-așează brumă peste vii –

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braț,

Să te privesc cu mult nesaț,

Să razim dulce capul meu

De sînul tău, de sînul tău!

Tu ești lumina ce-mi dă alin,

Tu ești dorul ce nu se sfârșește,

Iubirea mea, cu tine destin,

Ești cântec blând ce veșnic iubește.

Ți-aduci aminte cum pe-atunci,

Când ne plimbam prin vai și lunci,

Te ridicam de subsuori

De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei

Cu ochi ce izvorăsc scântei,

Dar oricât ele sunt de sus,

Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Tu ești lumina ce-mi dă alin,

Tu ești dorul ce nu se sfârșește,

Iubirea mea, cu tine destin,

Ești cântec blând ce veșnic iubește.

Căci tu înseninezi mereu

Viața sufletului meu,

Mai mândră decât orice stea,

Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamna e acum,

Se scutur frunzele pe drum,

Și lanurile sunt pustii –

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

Tu ești lumina ce-mi dă alin,

Tu ești dorul ce nu se sfârșește,

Iubirea mea, cu tine destin,

Ești cântec blând ce veșnic iubește.