Cugetări 5

Pasc visările de aur, le conduc ca pe o turmă,

Noaptea-și pune peste lume mantia ei fără urmă,

Luna trece peste gânduri ca un rege fără nume,

Stele nasc povești ascunse, cad în ploi peste destine,

Luntrea vieții mă conduce peste ape neștiute,

Printre maluri de tăcere și păduri necunoscute,

Unde cântă veșnicia printre ramuri abătute,

Umbra morții stă aproape, dar cu kipuri nevăzute

Din adâncuri se ridică glasul vremilor căzute,

Stele ard și peste lume cad în ploi necunoscute.

Timpul rupe tot ce naște, și de crește abătute

Moartea însăși stă de veghe, și le duce toate câte

Omule, din pulberi naști si din lumi necunoscute

Două lumi se bat în mine: una arde, alta frânge,

Una cântă, alta plânge, una naște, alta moare

Și mă lupt cu fierul rece și cu gânduri ce mă doare

Ca un faur ce dă formă unui vis ce nu se stinge

Lasă-mă să dorm o clipă, să nu știu ce mă apasă,

Să mă pierd în cântul nopții, într-o liniște aleasă,

Și să văd dulcețea lumii unde alții văd doar groază.

Căci de văd sau nu văd răul, el rămâne incă-o rază

Din adâncuri se ridică glasul vremilor căzute,

Stele ard și peste lume cad în ploi necunoscute.

Timpul rupe tot ce naște, tot ce crește, tot ce zboară —

Numai moartea stă de veghe, numai ea nu se doboară.

Omule, din pulberi naști… și în pulberi cobori iară.

Mulți au spus lumii de rele, dar n-a vrut să le alunge,

Căci pe cine doare vorba? Cine-ascultă? Cine-ajunge?

Tot ce trece lasă urme, numai răul nu se frânge.

Piramide de tăcere, martore la foc si sânge

Când se deschid porți de ere și când basmul se ridică,

Eu pășesc sub bolți de umbră, unde vremea se despică,

Și ascult în mine roata ce se-ntoarce ne-ncetată.

Sub coloane uriașe, printre stelele de piatră

Și privesc… oceane-aleargă, codrii veacurilor plâng,

Iar popoare se întorc ca și umbrele se frâng.

La hotarul dintre lumi, și istoria se-mparte,

Tot acolo roata vieții, pentru-o clipă stă departe

Din adâncuri se ridică glasul vremilor căzute,

Stele ard și peste lume cad în ploi necunoscute.

Timpul rupe tot ce naște, tot ce crește, tot ce zboară —

Numai moartea stă de veghe, numai ea nu se doboară.

Omule, din pulberi naști… și în pulberi cobori iară.

----------