Mireasa ploii

-----------

Oooo oooo oooo oooo

REFREN:

Țese, fată, norii grei,

Din fuior de vânt și zei,

Lasă ploaia să coboare,

Peste munți și, peste zare.

Pe-un picior de plai, sub stânci de argint,

Stă o fată-n alb, cu ochi de alint,

Țese fir de ceață, fir de apă vie,

Și din palma ei ,naște vijelie.

Are-n păr lumina, are-n glas furtună,

La brâu stelele-n cunună, toate de la lună,

Iar când cântă-n șoaptă, codrul se închină,

Și izvoarele ascultă, șoapte de lumină.

REFREN:

Țese, fată, norii grei,

Din fuior de vânt și zei,

Lasă ploaia să coboare,

Peste munți si, peste zare.

---------

--------

----------

Vine-un flăcău tânăr, ars de dor și soare,

Rătăcind prin munte după alinare,

Și-o găsește-n taină, lângă stânci bătrâne,

Țesând ploaia rece din fire de rune.

„Fată, fată dragă, spune-mi cine ești,

Dai poruncă norilor, miști dumnezeiești?”

Ea zâmbește dulce, cu privirea lină:

„Eu sunt cea ce-adună ploaia din lumină.”

REFREN:

Țese, fată, norii grei,

Din fuior de vânt și zei,

Lasă ploaia să coboare,

Peste munți și peste zare.

--------

Dar satul din vale, ars de seceta

Află de minunea ce fata o făcea,

Vin oamenii-n noapte, cu rugi și cu dor,

Să ceară o ploaie, să ceară un nor.

Fata-și ia fuiorul, îl ridică-n vânt,

Și din cer coboară ploaia pe pământ,

Fulgerul se-nclină, tunetul se rupe,

Pământul crăpat apa o înghite,

REFREN:

Țese, fată, norii grei,

Din fuior de vânt și zei,

Lasă ploaia să coboare,

Peste munți si peste zare.

--------

--------

--------

Flăcăul o privește, inima-i tresare,

Căci vede în ea viață și chemare,

Dar fata îi spune, cu glas tremurat:

„Eu sunt legământul ploii de păcat.

Nu pot sta cu tine, nu pot fi mireasă,

Căci ploaia mă cheamă, furtuna mă lasă,

Dar dacă-ntr-o noapte vei plânge cu dor,

Eu voi coborî ploaia pe-al tău obrăjor.”

REFREN (final):

Țese, fată, norii grei,

Din fuior de vânt și zei,

Lasă ploaia să coboare,

Peste munți și peste zare.

Hmmmm mmmm mmmm mmmm

----- ----- -----

------

-------