C’era un suli chi spaccava u marciapiedi, ggiù ‘n Sicilia,
l’oduri du gelato era un lussu pi n’autra famigghia.
I me’ amici ca munita, io cu pugnu chiusu e u cori amaru,
faceva finta d’accattari, pirchì u pani era già caru.
"No grazzi, sugnu saziu", mentia ca facce dura,
mentre mparava troppu prestu cos’è a fatica e a paura.
Finuta a terza media, na notti di lacrime e sali,
pigghiai ddu trenu pa Toscana, luntanu du me’ mari.
A quinnici anni, dudici uri a rumpimi a schina e l’ossa,
campava cu me’ soru, idda lavava a me’ vita riscossa.
Mannava quasi tuttu a casa, pi falli stari boni,
mentre io mangiava chilometri e u friddu ne pummuni.
Poi a vita mi fici zingaru, operaiu du munnu,
Belgiu, Francia, Irlanda, Bulgaria... tuccannu ogni vota u fondu.
In Germania cu sciatu curtu, a travagghiari a testa vascia,
trasfertista di sogni, mentre u tempu fora passa.
Solo, cu na valigia chi pisava cchiù dâ fatica,
circannu na strata dritta in chista terra nimica.
Ma nna l’annu novanta arrivau idda, a me’ stidda marina,
na fuitina di notti, idda era ancora na picciridda.
Semu scappati contru tutti, contru dda mentalità,
arrè in Toscana a circari a nostra libertà.
È nata a prima figghia, a gioia cchiù infinita,
e ddà è accuminciata ddaveru a nostra vera vita.
E tannu dicisi ca ddu vacu l’avissi jinchiutu,
no di pani o di sogni, ma cu tuttu u me’ gridu!
Haiu mangiatu l’Europa, cunfini doppu cunfini,
pi rinalari ai me’ figghi i megghiu matini.
Pirchì cu fici finta d’essiri saziu, oghji sapi u valuri
di cu ha custruitu un munnu sulu cu suduri!
Oghji sugnu turnatu nâ me’ terra,
haiu pusatu a valigia, haiu finutu a me’ guerra.
A Sicilia mi riabbrazza, macari s’è un abbrazzu amaru,
pirchì attruvari u me’ postu è ancora un caminu raru.
Ma haiu tre figghi adorabili, a me’ forza e u me’ vantu:
pi iddi haiu sfidatu u gelu e a solitudini,
pirchì l’amuri di un patri è a me’ sula abitudini.
Sugnu stancu, Diu miu, sugnu stancu di camminari,
ora chi sugnu a casa, vogghiu sulu ristari.
Haiu bisognu di paci, di me’ mugghieri, di tranquillità,
di godimi i me’ figghi in chista me’ città.
Haiu sfamatu u munnu, haiu fattu u me’ duviri...
Ora vogghiu sulu pusàrmi... e non dumannari cchiù di ripartiri.