V1:
Am stat față-n față cu umbrele mele, le-am întrebat cine sunt,
Mi-au spus că-s doar pașii pe care i-am făcut când eram căzut pe pământ.
Am strâns în piept toate cuvintele care m-au rupt în tăcere,
Și le-am lăsat să ardă încet, până când focul din mine a devenit putere.
N-am fost erou, nici victimă — doar un om ce-nvață să respire,
Să nu fugă de el, chiar dacă uneori inima i se simte prea mică să țină tot universu’.
Dar azi mă privesc altfel, prin ochii ăia care nu mint,
Și văd un “eu” ce nu se teme să crească, chiar dacă lumea îl vrea la pământ.
---
Refren:
Devii mai bun abia când te rupi — asta-am înțeles într-o noapte lungă,
Când îngerii pleacă, rămâi tu cu tine și cu liniștea aia ce te strânge.
Dar dintre toate versiunile mele, o aleg pe cea ce nu renunță,
Pe cea ce știe că durerea doar sculptă ceea ce urmează să fie lumină într-o zi mai bună.
---
V2:
Am ținut în mine regrete ce mi-au îngreunat mersul prin ani,
Da’ de fiecare dată când am căzut, m-am ridicat mai stabil pe propriii mei talpani.
Am căutat răspunsuri în oameni, apoi în stele, apoi în nimic,
Și-am aflat că uneori întrebarea e greșită când sufletul tău încă nu e pregătit.
Mi-am promis că nu mai pun greutatea lumii pe umerii mei goi,
Că nu-mi mai ascund vocea în gânduri ce dor, doar ca să par “mai bun” între noi.
Și acum, când mă uit în oglindă, nu văd perfect, da’ văd real,
Și poate pentru prima oară… asta chiar e suficient pentru un nou ideal.
---
Refren:
Devii mai bun abia când te rupi — asta-am înțeles într-o noapte lungă,
Când îngerii pleacă, rămâi tu cu tine și cu liniștea aia ce te strânge.
Dar dintre toate versiunile mele, o aleg pe cea ce nu renunță,
Pe cea ce știe că durerea doar sculptă ceea ce urmează să fie lumină într-o zi mai bună.
---
Outro:
Eu sunt versiunea mea mai bună — nu pentru că e ușor,
Ci pentru că am ales să cresc din tot ce m-a făcut să cad de-atâtea ori.
Și dacă drumu’-i lung, n-am teamă… merg cu mine la pas,
Că nu există destinație mai frumoasă decât omul care-am devenit în final.
StefanVibe
