Luna

În zori de zi, când soarele răsare,

David zâmbește, Luna stă pe prag,

Privirea ei e caldă, ca o chemare,

Și pașii lui se-opresc la blândul drag.

Pe masă sare, joacă printre flori,

Cu ochii verzi aprinde mii de vise,

David o mângâie, uitând de nori,

Și lumea pare brusc mai luminoasă, mai deschise.

În seara lină, Luna se așază,

Pe brațul lui, ca tainic talisman,

Iubirea lor în tăcere se-mbrățișează,

Ca două suflete ce merg pe-un drum comun, uman.

Când ploaia cade, Luna îl veghează,

Cu blânde mișcări și torsul ei ușor,

David simte pacea ce îl înconjoară,

Și uită de griji, de gânduri și de dor.

Și-n fiecare zi, povestea lor rămâne,

Un cântec blând ce nu se va sfârși,

David și Luna, iubire ce se ține,

Ca două stele ce strălucesc târziu, târziu.