Se duce timpul...

Un orologiu vechi îngână

Căderea orelor în pripă

În a trecutului ruină,

Răpind sălbatec orice clipă...

Se duce implacabil timpul...

Spre nicăieri se duce iute,

În urma-i lepădând pământul

Cu țărmuri vechi, neâncăpute.

Neâncăpute de istorii,

De lume multă și prihană,

De-mpărății și crematorii,

De mult zăcut și multă goană.

Se duce izbăvit de fire,

Tăcut și ferm ireversibil.

Lăsând pe urma lui neștire,

Se duce timpul...impasibil.

Aaaa-a-aaa-a-a-a-aaaa-iaaaaa

Oare cât

Ne-a mai rămas,

Să ținem timpul în pas?

Aaaa-aaaaaa-a-a-a-aaaa

Oare cât ne-a mai lăsat,

Traiului nostru vinovat!

Un orologiu vechi suspină

Despre iluzii și speranțe

Ce, ne-mplinite, se dezbină,

Trecute dincolo de viață.

Suspină despre despărțirea

De oameni dragi și locuri sfinte,

Ce se ascund în amintirea

Pecetluită prin cuvinte...

Cuvinte multe ori imagini,

Ce petrecute în absență,

Înșiră pe-ale lumii pagini

Un strop infim de chintesență!

Suspină de deșărtăciunea

Lăsată-n urma neglijării,

Ce cade dureros pe fruntea

Acelora lăsați uitării!

Un orologiu vechi se zbate,

Să scoată timpul în afară!

Cu ,,tic” și ,,tac” mai dă din coate,

Crezând că astfel n-o să piară!...

Aaaa-a-aaa-a-a-a-aaaa-iaaaaa

Oare cât

Ne-a mai rămas,

Să ținem timpul în pas?

Aaaa-aaaaaa-a-a-a-aaaa

Oare cât ne-a mai lăsat,

Traiului nostru vinovat!

A

Ha-a-a-a-aaaaaa