Nu ne mai doare

Nimic din ce-a durut nu ne mai doare,

Am îmblânzit și lanțul și celula,

Și-avem atâția sfinți în închisoare,

Că ne săltăm în fața lor căciula.

Nimic din ce ne-a frânt nu ne mai frânge,

Suntem mai fără moarte ca oțelul,

Ne rup în două, nu mai curge sânge,

Ne trag în săbii, nu simțim măcelul.

Din suferință crește libertatea,

Din umilință se naște un cânt,

Și-n fața lumii străluce dreptatea,

Căci bunătatea ne ține pe pământ.

Nimic din ce-a ucis nu ne ucide,

Purtăm în trupuri sorb de apă vie,

Și ce dacă ni-s fețele livide?

Și ce dacă ni-s pruncii în robie?

Azi fruntea noastră nu se mai prăvale,

Ci crește numai, crește ca o pâine,

Căci, împotriva negurii din cale,

Noi bem lumina zilei pentru mâine.

Din suferință crește libertatea,

Din umilință se naște un cânt,

Și-n fața lumii străluce dreptatea,

Căci bunătatea ne ține pe pământ.

Și chiar de-ar fi să cadă greul peste,

Noi îl purtăm cu sufletul curat,

Din lacrimi se ridică o poveste,

Din umbre se aprinde un alt stat.

Căci viața noastră e un drum de soare,

Un pas spre cer, un pas spre infinit,

Și-n inimă rămâne fiecare,

Ca un altar de dor necontenit.

Din suferință crește libertatea,

Din umilință se naște un cânt,

Și-n fața lumii străluce dreptatea,

Căci bunătatea ne ține pe pământ.