Kok

Mai întâi a plecat tata, într-o zi cu cerul greu,

Și s-a rupt o parte din sufletul meu.

Ne-am privit în tăcere, fără să știm ce să spunem,

Cum să trăim fără omul pe care îl numeam „acasă” pe lume?

Ne-am șters lacrimile și am mers mai departe,

Dar dorul de tata ne ardea zi și noapte.

Îl căutam în poze, în vise și-n gând,

Așteptând imposibilul să-l vedem iar zâmbind.

Refren

Mamă, tată, de ce ați plecat?

Patru fete în urmă ați lăsat.

Patru inimi care plâng în tăcere,

Patru suflete pline de durere.

Strigăm spre cer, dar nu ne răspundeți,

În fiecare noapte ne lipsiți și ne frângeți.

Iar dorul acesta atât de greu,

Îl purtăm în suflet mereu.

Strofa 2

Și când rana după tata încă sângera,

Mama noastră iubită și ea se stingea.

Atunci lumea întreagă s-a făcut bucăți,

Și am rămas singure printre greutăți.

Nu mai e nimeni să ne spună „copiii mei”,

Nu mai e nimeni să ne aline când ne e greu.

Au rămas doar fotografii și amintiri,

Și nopți în care plângem printre șoapte și suspinuri.

Refren

Mamă, tată, de ce ați plecat?

Patru fete în urmă ați lăsat.

Patru inimi care plâng în tăcere,

Patru suflete pline de durere.

Strigăm spre cer, dar nu ne răspundeți,

În fiecare noapte ne lipsiți și ne frângeți.

Iar dorul acesta atât de greu,

Îl purtăm în suflet mereu.

Final

Dacă aș putea o singură dată să vă văd,

Aș alerga spre voi fără să mai cred

Că există despărțiri și lacrimi pe pământ,

V-aș strânge la piept și n-aș mai spune niciun cuvânt.

Dar voi sunteți acum printre stele, sus în cer,

Iar noi trăim cu dorul vostru, sincer.

Patru surori, unite de aceeași durere,

Așteptând ziua când ne vom revedea în tăcere.