sedus

Ochii tăi m-au sedus,

Ca soarele-n apus,

Când cerul tace-n zare,

Și timpul n-are răbdare.

Hazel blând, cu dor ascuns,

În tine toamna s-a pătruns,

Și plouă-n sufletul ce știe

Că tu ești ultima poezie.

Îți scriu dintr-un apus ce seamănă cu tine,

cu felul în care priveai —

de parcă fiecare clipă era ultima,

iar tăcerea ta, o rugăciune în doi.

M-au sedus fără să vrei,

ca o lumină ce moare încet,

dar lasă urme pe tot ce atinge.

De atunci, orice apus doare,

căci îmi amintește că ai fost,

dar nu mai ești.

Mă cheamă cerul, dar nu vin,

că-n ochii tăi am rădăcin’.

Și chiar de lumea se destramă,

rămâi în mine — caldă rană.

Dacă te-aș mai vedea o dată,

n-aș mai spune niciun cuvânt.

Aș lăsa doar privirea ta să vorbească,

până s-ar face noapte în mine.