Gringo Cartel: Jocul Periculos
În orașului, Gringo Cartel își întărea dominația. Gringo, liderul necontestat, și Kira, colider loial, erau forțele motrice ale imperiului. În timp ce Riko, șef peste locații strategice, gestiona afacerile, Marcelo lucra din culise, planificând următoarea mutare.
Pe stradă, alianțele erau fragile. Jokers, un grup periculos, deveniseră aliatul principal al cartelului. Împreună, controlau traficul și banii, în timp ce trădările erau pedepsite fără milă.
Wilson, omul din umbră, opera un amanet care era de fapt o fațadă pentru spălarea de bani. Oricine intra în afacerile lui pierdea tot, dar ieșea dator pe viață.
Pe partea cealaltă, corupția își avea reprezentantul. Tyson, un polițist corupt, închidea ochii în schimbul unor sume generoase, menținându-i pe Gringo Cartel deasupra legii. Însă tensiunea creștea: Leni, fostă membră, plecase la poliție și începuse să colaboreze cu autoritățile.
Orașul era pe punctul de a exploda, iar loialitățile urmau să fie testate. În lumea Gringo Cartel, singura regulă era supraviețuirea.