Adrian Negrut Song.

Eu cu ea ne-am întâlnit la o fabrică, real,

Mâini crăpate de muncă, dar visul colosal,

Din zgomot de mașini s-a născut ce nu moare,

Nu flirt, nu poveste, iubire pe sudoare.

Ne-am îndrăgostit rapid, fără pauze, fără frână,

Două vieți obosite, aceeași inimă-n mână,

Când lumea ne strângea, noi ne țineam mai strâns,

Am făcut din „n-avem” un „avem” de neînfrânt.

Refren (lacrimogen)

Jeni, dacă plâng, nu e slăbiciune,

E tot ce-am strâns în piept din promisiune,

Prin nopți grele, prin dor și prin chin,

Tu ai rămas… tu ești destin.

Strofa 2 (agresiv)

Ne-am căsătorit, nu pentru poze sau show,

Ci să fim zid unul altuia când viața dă low,

Și mai târziu a venit primul copil, Andrei,

Mi-a schimbat respirația, mi-a dat sensul din „eu” în „noi doi”.

Apoi David a venit, dublu foc, dublu cer,

Două motive să rup munții când nu mai pot să cer,

Nu-s perfect, dar pentru ei devin fier,

Tată, soț, soldat, prezent mereu, nu spectator.

Refren (lacrimogen)

Jeni, dacă plâng, nu e slăbiciune,

E dragoste pură fără traducțiune,

Pentru Andrei, pentru David, pentru noi,

Aș da tot, chiar și viața, de mii de ori.

Strofa 3 (agresiv)

Trăindu-ne viața în Germania, străini printre străini,

Dar familie adevărată, nu doar sânge, ci rădăcini,

Am căzut, m-am ridicat, tu erai acolo,

Când lumea-mi întorcea spatele, tu-mi dădeai solo.

Jeni, tu nu ești femeia mea, ești coloana mea dreaptă,

Eu sunt Adrian, bărbatul tău, vocea ta pe viață,

Nu ne-a fost ușor, dar ne-a fost adevărat,

Și ce-i real nu moare, doar devine mai blindat.

Refren (final – lacrimogen)

Jeni, dacă plâng, e pentru noi,

Pentru drumul greu făcut în doi,

Din fabrică până la cer,

Familia noastră… versul meu etern.