Eu cu ea ne-am întâlnit la o fabrică, real,
Mâini crăpate de muncă, dar visul colosal,
Din zgomot de mașini s-a născut ce nu moare,
Nu flirt, nu poveste, iubire pe sudoare.
Ne-am îndrăgostit rapid, fără pauze, fără frână,
Două vieți obosite, aceeași inimă-n mână,
Când lumea ne strângea, noi ne țineam mai strâns,
Am făcut din „n-avem” un „avem” de neînfrânt.
Refren (lacrimogen)
Jeni, dacă plâng, nu e slăbiciune,
E tot ce-am strâns în piept din promisiune,
Prin nopți grele, prin dor și prin chin,
Tu ai rămas… tu ești destin.
Strofa 2 (agresiv)
Ne-am căsătorit, nu pentru poze sau show,
Ci să fim zid unul altuia când viața dă low,
Și mai târziu a venit primul copil, Andrei,
Mi-a schimbat respirația, mi-a dat sensul din „eu” în „noi doi”.
Apoi David a venit, dublu foc, dublu cer,
Două motive să rup munții când nu mai pot să cer,
Nu-s perfect, dar pentru ei devin fier,
Tată, soț, soldat, prezent mereu, nu spectator.
Refren (lacrimogen)
Jeni, dacă plâng, nu e slăbiciune,
E dragoste pură fără traducțiune,
Pentru Andrei, pentru David, pentru noi,
Aș da tot, chiar și viața, de mii de ori.
Strofa 3 (agresiv)
Trăindu-ne viața în Germania, străini printre străini,
Dar familie adevărată, nu doar sânge, ci rădăcini,
Am căzut, m-am ridicat, tu erai acolo,
Când lumea-mi întorcea spatele, tu-mi dădeai solo.
Jeni, tu nu ești femeia mea, ești coloana mea dreaptă,
Eu sunt Adrian, bărbatul tău, vocea ta pe viață,
Nu ne-a fost ușor, dar ne-a fost adevărat,
Și ce-i real nu moare, doar devine mai blindat.
Refren (final – lacrimogen)
Jeni, dacă plâng, e pentru noi,
Pentru drumul greu făcut în doi,
Din fabrică până la cer,
Familia noastră… versul meu etern.
HarmonicHypnotic106
