În Ravello, sub cerul de ambră
Pe terasele unde lămâii apleacă
frunzele spre mare,
doi îndrăgostiți își țin mâinile
ca pe două frunze căzute
în același râu.
Vântul aduce miros de iasomie,
clopotul bisericii răsună
ca o inimă veche, dar vie.
Ei nu-și caută cuvinte perfecte,
nici promisiuni nemuritoare,
ci privesc valurile cum se frâng,
acceptând că dragostea
nu e un tablou neted,
ci o amforă crăpată
care păstrează vinul mai dulce
tocmai pentru că lasă lumina să treacă.
În Ravello, soarele apune lent,
iar timpul —
cel mai imperfect sculptor —
le șlefuiește zâmbetele,
până devin simple,
adevărate,
Wabi Sabi.
--
[Male Vocal]