WABI

În Ravello, sub cerul de ambră

Pe terasele unde lămâii apleacă

frunzele spre mare,

doi îndrăgostiți își țin mâinile

ca pe două frunze căzute

în același râu.

Vântul aduce miros de iasomie,

clopotul bisericii răsună

ca o inimă veche, dar vie.

Ei nu-și caută cuvinte perfecte,

nici promisiuni nemuritoare,

ci privesc valurile cum se frâng,

acceptând că dragostea

nu e un tablou neted,

ci o amforă crăpată

care păstrează vinul mai dulce

tocmai pentru că lasă lumina să treacă.

În Ravello, soarele apune lent,

iar timpul —

cel mai imperfect sculptor —

le șlefuiește zâmbetele,

până devin simple,

adevărate,

Wabi Sabi.

--