Viaţa omului

Privesc o frunză care pică,

Și-n gând îmi e tot primăvară,

Știind că nu se mai ridică,

Începe timpul să mă doară!

Așa sunt și zilele mele,

Se duc ca frunzele, pe rând,

Căci tot la fel zboară și ele,

Și nu se mai întorc nicicând!

Călătorim grăbiți prin timp,

De ieri spre azi, apoi spre mâine,

Prin fiecare anotimp...

Nici nu simțim cum toamna vine!

Și ce este viața unui om?!

O frunză ce o poartă vântul,

Ce pică toamna dintr-un pom,

Și o acoperă pâmântul!