Eu fără tine

Și brusc am înțeles că, fără tine,

Nici eu, în toate mințile, nu sunt.

Să fug și să mă-ntorc aici îmi vine,

Să nu-mi mai aflu locul pe pământ.

Atât de grabnic mi-ai intrat în sânge,

Atât de mult trăiești în sinea mea,

Încât și zgâriindu-mă aș plânge,

Temându-mă că-n stropi te pierd cumva.

Nu este primăvară nicăierea,

Cu muguri morți paltonul ți-l închei.

Cu fierea primăverii caut mierea,

Iar tu exiști, iubito-n locul ei.

Și brusc am înțeles că, fără tine,

Eu însumi mor și nu mă pot schimba,

Deși am fost născut, cum știi prea bine,

Ca să te apăr și-mpotriva ta!