Am ars…Dar flacăra…Nu s-a stins.
Am crezut în cuvintele tale —dulci ca veninul care intră-ncet în vene.Mi-ai spus că sunt greșit,că merit doar resturile de pe margine.Da, am stat în genunchi.Da, am acceptat prea mult.Dar tu ai luat inima meași-ai crezut că faci cenușă…Nu știai ce poate naște focul
Mi-ai călcat speranțele ca pe sticle sparte,ai zâmbit când m-ai lăsat să sângerez departe.Voiai să strălucești pe scena mea goală —dar scena aceea era sufletul meu.Din lacrimi s-a turnat o armură,din durere — un motor care nu se mai oprește.Nu mai cer voie.Nu mai cer iertare.Mă ridic din locul unde m-ai lăsat să mor.
Din greșeli am învățat…singur m-am ridicat…toată durerea s-a strâns în mine…ca un vulcan.
DIN CENUȘĂ AM RENĂSCUT!
Mă ridic — ca un phoenix în flăcări!
AM ARS TOT CE A FOST RĂU!
Și mi-am refăcut drumul meu!
DIN CENUȘĂ AM RENĂSCUT!
Nu mă mai poți opri —sunt liber acum.
Ai vrut să mă vezi cerșind milă la picioarele tale.Eu am făcut din durere combustibil de escală.Fiecare noapte fără tine — un pas înainte.Fiecare lacrimă — un diamant pe care-l port în piept.Nu mai privesc în urmă.Trecutul e cenușă finăpe care vântul o ia acumdeparte de mine.Sunt versiunea pe care tu n-ai putut s-o distrugi.
Știi care e ironia?Fără tine… n-aș fi devenit asta.Deci… îți mulțumesc.
Din greșeli am învățat…singur m-am ridicat…toată durerea s-a transformat în foc……și acum ard……mai frumos ca niciodată.
DIN CENUȘĂ AM RENĂSCUT!
Uită-te la mine — privește ce-am devenit!
AM ARS TOT CE A FOST RĂU!
Nu mai sunt al tău — sunt al meu, în sfârșit!
DIN CENUȘĂ AM RENĂSCUT!
Mă ridic……și ard……și NU. MĂ. OPRESC!
În ciuda ta…în ciuda mea de altădată…M-am ridicat.
Din cenușă……am renăscut.
