Vă simt și azi în casă, în pașii liniștiți,
În râsul ce rămâne când toți au obosit.
Și-n serile tăcute, când dorul greu mă strânge,
Simt mâna voastră caldă cum încă mă ajunge.
Nu-mi place să spun „ați plecat”, că nu e adevărat,
Voi sunteți lângă noi în fiecare gând curat.
În florile din curte, în soarele timid,
În tot ce e frumos, în tot ce am simțit.
Și uneori, când mă opresc din drumul meu în lume,
Parcă vă aud chemându-mă pe nume.
N-am pierdut nimic, doar v-ați schimbat cărarea,
Dar dragostea rămâne, ea nu cunoaște moartea.
În fiecare clipă sunteți aici,
Chiar dacă cerul v-a luat spre alte lumini.
În fiecare zâmbet, în fiecare dor,
Eu vă găsesc din nou, ușor, ușor.
N-ați plecat nicicând, doar v-ați mutat în noi,
Și sufletul vă simte mai aproape ca oricând, nu goi.
Uneori vă caut în vise, dar vă găsesc în zi,
În lucrurile mărunte ce nu vor mai muri.
În vocea ei tremurândă, în pasul ei mai rar,
Vă văd pe amândoi cum mergeți iar și iar.
Nu e despărțire, nu e noapte grea,
E doar o altă formă a iubirii ce v-o dați între voi și ea.
Sunteți tăcerea bună ce liniște aduce,
Sunteți răsăritul care schimbă orice noapte în lumină dulce.
În fiecare clipă sunteți aici,
Chiar dacă cerul v-a dus spre alte lumini.
În fiecare zâmbet, în fiecare dor,
Eu vă găsesc din nou, ușor, ușor.
N-ați plecat nicicând, doar v-ați mutat în noi,
Și sufletul vă simte mai aproape ca oricând, nu goi.
Și dacă dorul plânge, îl țineți în brațe iar,
Și dacă ziua cade, voi o ridicați în dar.
Nu sunteți drum sfârșit, nu sunteți despărțire,
Sunteți o altă formă de eternă ocrotire.
În fiecare clipă sunteți aici,
Ca două stele bune ce nu se sting.
În fiecare pas, în fiecare vis,
Rămâneți iubirea ce n-a fost niciodată scrisă să fie dusă-n abis.
N-ați plecat nicicând… sunteți cu noi mereu,
În inimă, în aer, în sufletul ce încă spune „e al meu”.
