[Epic orchestral cinematic rap instrumental, BPM 80–90. Pian minor profund, acorduri lente și apăsate. Corzi dramatice (cello, violins, basses) cu crescendouri tensionate. Percuție cinematică masivă (toms, timpani, sub-hits) pentru impact. Cor uman eteric în fundal, ca o rugăciune. Pad-uri întunecate și atmosferice. Bass profund, curat, puls lent. Ton solemn, moral, introspectiv, potrivit pentru versuri despre frăție, decădere, nepăsare și trezire spirituală. Sunet mare, cinematic, emoțional, cu climax puternic în refren.]
------
Cum s-a întâmplat, frate, că ne-a făcut egali,
Dar azi ne privim strâmb, ca dușmani ancestrali?
Trebuia să fim aproape, sânge din același fel,
Da’ ne purtăm ca-n Scripturi, ca și Cain cu Abel.
Cum s-a întâmplat ca lăcomia să ne rupă,
Să vrem să fim deasupra, împingând pe altul-n râpă ?
Cum nu mai simțim foamea celui de lângă noi,
Și trecem nepăsători peste lacrimi și nevoi?
Cum s-a întâmplat să vrem ce are fratele,
Să-i luăm cu forța pâinea, să-i frângem aripile?
De ce pe cel slab îl călcăm fără rușine,
Iar pe cel bun îl râdem, îl dăm la o parte bine?
De ce lingușim hoțul, și pe mișel îl ridicăm,
Și uităm cine suntem, ce-am jurat, ce apărăm?
Cum s-a întâmplat, bărbații să nu mai fie bărbați,
Și femeile să poarte arme în locul lor, la frați
Cum s-a întâmplat ca iubirea ,taina cununiei
Să moară când vedem alt chip, alt trup, altă magie?
Cum s-a întâmplat ca femei, bărbați, copii
Să ajungă de vânzare, ca niște obiecte vii
[Refren repetat si la.final]
Și strig în noapte, frate, că nu mai suntem noi,
Că ne-am pierdut lumina pe drumuri fără noi,
Dar dacă încă bate o inimă în piept,
Mai schimbăm această lume pe care-am tot rupt-o încet
-------
Ridică-te aproape, nu lăsa focul stins,
Căci omul fără suflet e-un drum neîmplinit.
Și dacă ne vedem iar, sub cerul sfâșiat,
Să fim din nou aceia ce nu s-au renegat.
Cum viața însăși, sfântă, a ajuns un preț pe piață,
Și noi, ființe raționale, trăim ca-n jungla hoață?
Cum vrem mai mult ca aproapele, fără să ne gândim
Că fericirea nu vine când pe altul îl zdrobim
Cum nu mai râdem, frate, cum ne trădăm aproapele,
Cum am ajuns să punem banul înaintea sufletelor
Dacă banii-s ochiul răului, de ce-i ținem în palme,
Și ne rugăm pentru averi, nu pentru copii și mame
Cum îi învățăm pe prunci să calce peste slabi,
Să fie mândri, să lovească, să se creadă regi și zei?
Cum brandurile scumpe ne ridică valoarea,
Când noi nu mai avem valori, doar ambalaj și etichete ?
Cum am ajuns aici, să facem arme pentru moarte,
Să ștergem națiuni întregi, să rupem lumea-n parte?
Cum ardem grâne-n lanuri, cum aruncăm mâncarea,
Când lângă noi un om se stinge și nu-i vede durerea?
Cum de nu ne mai pasă, frate?
Cum de-am uitat iubirea?
Cum de-am pierdut lumina?
Cum de-am vândut omenirea?
[Refren]
Și strig în noapte, frate, că nu mai suntem noi,
Că ne-am pierdut lumina pe drumuri fără ploi.
Dar dacă încă bate o inimă în piept,
Mai putem schimba lumea pe care-am tot rupt-o încet.
LogicRomania995
