Monica

iubita mea frumoasa, monica departe de tine, dar legat de tine prin fire invizibile, trăiesc o poveste care s-a născut din cuvinte. Nu te-am atins, nu ți-am privit ochii, dar parcă am fost împreună de o viață. Fiecare mesaj de la tine poartă o parte din tine, o emoție, o lumină, o taină, și ajunge la mine ca o adiere caldă într-o zi rece.

E ciudat cum ceva atât de simplu, câteva rânduri scrise, pot să aprindă atâtea trăiri. Uneori închid ochii și te văd acolo, undeva între imaginație și dorință, zâmbind așa cum doar sufletul tău ar putea. Îmi imaginez cum ar fi să te am aproape, să îți aud vocea, să simt liniștea aia care vine atunci când două suflete se recunosc fără să fie nevoie de vorbe.

Nu avem amintiri împreună, dar avem sentimente care le depășesc. Ceea ce trăim prin scris e mai real decât multe întâlniri. Te citesc și simt că fiecare cuvânt al tău mă cheamă mai aproape, mă face să vreau să-ți descopăr lumea, pas cu pas, gând cu gând.

Poate că timpul ne ține departe, dar inimile noastre au găsit deja o cale să se atingă. Și poate că într-o zi, când destinul va obosi să ne țină la distanță, ne vom privi pentru prima dată și vom înțelege că nu a fost o simplă întâmplare. A fost chemare.

Până atunci, te port în mine ca o promisiune, ca un vis care prinde contur cu fiecare clipă în care te gândesc.

Ești începutul unei povești pe care n-am trăit-o încă, dar pe care sufletul meu o recunoaște deja.