Ecou în noapte

A trecut un an, dar pare o clipă,

Cu marea tăcută, cu vântul în plete,

Cu pași pe nisip și inimi aprinse,

Cu jurăminte ascunse-n secrete

Pe cer se sting încet stelele reci,

Le număr iar, dar nu te-ntorc,

În fiecare val te caut zadarnic,

Dar marea-mi șoptește: „s-a dus tot ce-a fost.”

Dar tu... ai rămas doar ecou în noapte,

O umbră blândă, pierdută-n toate,

Și chiar de timpul ne desparte-n doi,

Eu port iubirea ta înapoi.

Dar tu... ai plecat într-o noapte târzie,

Lăsând în urmă doar tăcerea pustie,

Cum poți uita ce-am fost noi doi?

Cum poți să rupi totul dintre noi?

Ți-am ținut mâna, tremuram amândoi,

Sărutul tău ardea fără glas,

Dar azi te privesc și nu te mai știu,

Privirea ți-e rece, străină de ce-a fost cândva

Sub lună plină caut umbrele tale,

Le simt aproape, chiar dacă nu te am,

Fiecare adiere aduce amintiri,

Și inima-mi știe că nu e niciodată de tot pierdută

Dar tu… poate vei simți din nou ce-am simțit,

Căci iubirea nu moare, doar se ascunde puțin,

Și chiar dacă drumurile ne poartă departe,

O parte din noi rămâne mereu împreună, în tăcere.

Dar tu... spui că nu simți nimic, că totul s-a stins,

Că lumea ți-e rece, că sufletul s-a închis,

Dar cum poți uita, într-o noapte doar,

Tot ce-am clădit din iubire și har?

Eu te-aștept, chiar dacă doare,

Chiar dacă timpul nu mă mai iartă,

Poate într-o zi, în altă mare,

Vei simți din nou inima mea – aproape, iarăși toată.

Și dacă nu te-ntorci vreodată,

Să știi că nu te voi urî...

O parte din tine rămâne în mine,

Și poate, într-o altă viață —

vei ști... că te-am iubit, cu tot ce am fost

Și că nu voi mai iubi o altă fată