Strofa 1
`
Aveam inima-n buzunar, și mâine-a trecut,
Am căutat un nume nou, trecutul-l vreau mut.
Tăceri adânci, nimeni nu le-a auzit,
Dar eu prind rădăcini, acolo unde ne-am iubit.
`
Strofa 2
`
Mi-am lepădat vicile rele, am schimbat lumina,
Respir altfel, nu mă mai tem de tine,
Umbrele cad toate , dar îmi prind mâna,
Simt valul în inimă, și iubirea rămâne.
`
Refren
`
Îmi schimb masca pe față, schimb lumina,
Respir altfel, nu mai simt rușinea.
Valul din inimă mă ridică sus,
În sfârșit mă iubesc, nimic nu-i de spus.
`
-------------
Strofa 3
`
Noduri vechi s-au topit ca zăpada sub soare,
Măștile cad, sufletele merg pe cărare.
Nu mai vreau promisiuni, un pas e destul,
Să mă schimb, încep, să fiu altfel
`
Strofa 4
`
Următorul pas e un nou început,
Îmi schimb lumea , respir mai tăcut.
Umbrele fug, dar eu nu mai cad,
Cu o inuma tare , acum sunt un brad.
`
Refren
`
Îmi schimb masca pe față, schimb lumina,
Respir altfel, nu mai simt rușinea.
Valul din inimă mă ridică mai sus,
În sfârșit mă iubesc, nimic nu-i de spus.
`
----------------
Strofa 5
`
Când cad, plâng puțin, ca un copil
Mă ridic și spun, e totul infantil,
Un „da” se naște în privirea mea,
Nu are timp, nici limite, și totul va urma
`
Strofa 6
`
Îmi schimb masca pe față, lumina se schimbă,
Respir altfel, fiecare pas mă plimbă.
Valul din inimă cântă mai tare,
Vocea mi-e obosită, nu mai știe ce are
--------------
`
Refren final
`
Îmi schimb masca pe față, schimb lumina,
Respir altfel, nu mai simt rușinea,
Valul din inimă mă ridică sus,
În sfârșit mă regasesc , tot mai sus si m-am dus.
`
------------------