Am crescut încuiat, între țipete, pumni,
Tata beat, cu sticla, mă lovea pe genunchi.
„Dacă ieși pe ușă, nu mai intri înapoi” –
Asta era copilăria mea, printre demoni și gunoi.
Mama se topea, dar eu eram prea mic,
Cu ochii în lacrimi și sufletul fric.
La 14 ani, l-a luat moartea pe el,
Din cauza sticlei, dus la cer.
Am rămas doar eu, cu durerea în piept,
Dar n-am căzut jos, m-am ridicat drept.
Din ruine, din foc, mi-am făcut curaj,
Un copil pierdut, naufragiat fara cale de scăpare
Singur el a luptat
Până-n clasa a 12-a am tras ca un cal,
Căram materiale, miroseam doar ciment și var.
Nu voiam haine noi, nici lux, nici avere,
Voiam doar ca mama să mai prindă putere.
La 19 ani am plecat după bani,
Să-i cumpăr sănătate, să mai prindem câțiva ani.
Dar boala n-a iertat, i-a închis ochii reci,
La 20 am rămas singur, n-aveam unde să pleci.
Am rămas doar eu, cu durerea în piept,
Dar n-am căzut jos, m-am ridicat drept.
Din ruine, din foc, mi-am făcut curaj,
Un copil pierdut, naufragiat fara cale de scăpare
Singur el a luptat
Datorii peste mine, uși trântite în față,
„N-ai experiență, pleacă!” – viața nu te iartă.
Bunica mă ajută, dar cu vorbe ce dor,
„Fără mine, n-ai fi nimic pe pământ, omor.”
Anturaj cu băieți pierduți în praf și seringi,
Dar am fugit de tot, n-am vrut să mă sting.
Am rămas singur, cu demonii mei,
Dar mă țin departe, nu cad ca ei.
Apoi am întâlnit-o pe ea, străină dar caldă,
În ochii ei o văd pe mama, parcă mă cheamă.
Îmi spune: „Ridică-te, viața n-a murit,
Ai un drum de făcut, și ești încă iubit.”
Nu-i sânge, dar e suflet, mă ghidează pas cu pas,
Îmi dă putere când mă pierd în ce-a rămas.
Și pentru prima dată, după ani de durere,
Simt că viața îmi poate aduce putere.
Refren X2
Am rămas doar eu, cu durerea în piept,
Dar n-am căzut jos, m-am ridicat drept.
Din ruine, din foc, mi-am făcut curaj,
Un copil pierdut, dar nu tras în naufrag.
Am rămas doar eu, dar am lumina mea,
Un ghid lângă suflet, ce-mi arată calea.
