Dragul meu,
Nu știu cum să încep. Poate pentru că am ținut prea multe în mine. Poate pentru că am învățat să tac atunci când aveam nevoie să țip. Sau poate pentru că am ales să fiu puternică... chiar și atunci când mă simțeam sfărâmată pe dinăuntru.
Am ales să mergem împreună mai departe. Nu pentru că am uitat ce-a fost. Nu pentru că nu doare. Ci pentru că am sperat — și încă sper — că mai există ceva între noi ce merită salvat. Am ales să rămân nu din slăbiciune, ci din iubire. Din dorința de a ne fi bine. De a avea un „acasă” împreună cu copiii noștri. Cu zâmbetele lor. Cu clipele noastre bune.
Dar vreau să știi că, în spatele zâmbetului meu, sunt uneori lacrimi. Când îmi vorbești urât, se rupe ceva în mine. Când sunt criticată pentru lucruri mărunte, în sufletul meu crește un gol. Și când alegi telefonul în locul nostru, mă întreb dacă mai simți ceva din ce-am fost.
Te-am iertat pentru greșelile tale. Nu le-am uitat — ele trăiesc undeva, într-o cameră tăcută a inimii mele. Dar le-am așezat acolo, pentru că am vrut să mergem mai departe. Însă iertarea nu înseamnă uitare, și nici puterea de a pretinde că n-a durut.
Mi-aș dori uneori doar să știi cât e de greu să fii femeie, mamă, soție — toate în același timp, fără pauză. Să fii mereu acolo, să te descurci cu tot, să nu te plângi, să nu ceri prea mult. Dar și eu am nevoie de sprijin. De un umăr. De o vorbă bună. De o îmbrățișare sinceră care nu cere nimic în schimb.
Nu-ți scriu ca să te învinovățesc. Îți scriu pentru că simt că doar așa mai pot striga din adâncul sufletului meu: „Vreau să fim bine. Vreau să fim împreună, nu doar în aceeași casă, ci și în aceeași inimă.”
Îți scriu cu sinceritate, nu ca să te schimb, ci ca să ne regăsim. Să fim din nou noi. Să mă vezi. Să mă simți. Să mă alegi din nou, zi după zi, nu din datorie, ci din dragoste.
Pentru mine. Pentru noi. Pentru copiii noștri.
Și poate... și pentru omul care ai fost cândva, și care știu că mai e acolo, undeva, adormit de toate ale vieții.
Cu sinceritate,
Eu – femeia care te-a iubit în tăcere, te-a iertat în durere și încă mai speră.
