(intro) Într-o cameră albă, cu miros de teamă și dor, Te-am întâlnit când viața mă ținea pe loc. Monitoare reci, dar tu erai foc, Un zâmbet mic, și lumea a prins din nou color. (vers 1) Eram slab, eram rupt, cu visele-n perfuzii, Tu ai venit fără frică, fără condiții. M-ai văzut dincolo de fire și durere, Ai pus mâna pe a mea și-ai zis „o să trecem”. Nu eram erou, eram doar un om rănit, Dar tu m-ai ales exact așa cum am fost, neșlefuit. Când doctorii vorbeau, tu tăceai lângă mine, Și tăcerea ta spunea „nu plec, rămân cu tine”. (refren) Ne-au vrut separat, ne-au vrut căzuți, Au spus că n-o să țină, că suntem pierduți. Dar dragostea noastră n-a cerut permisiune, A crescut din durere și a devenit minune. Ne-au vrut separat, dar n-au reușit, Că ce-i scris în inimă nu poate fi oprit. Suntem dovada vie, din haos și foc, Că iubirea adevărată nu moare deloc. (vers 2) Au fost vorbe grele, priviri strâmbe, nopți reci, Oameni care sperau să ne vadă slabi, să pleci. Au pus îndoială unde era credință, Dar n-au știut că noi respiram prin aceeași ființă. Când cădeam, mă ridicai fără zgomot, Când plângeai, îți ștergeam lacrima în mod tăcut. Am învățat să fim puternici pe rând, Să luptăm cu lumea ținându-ne de mână, flămând. (refren) Ne-au vrut separat, ne-au pus la încercare, Au pariat pe sfârșit, pe răni, pe renunțare. Dar noi am făcut din cicatrici legământ, Și din fiecare lovitură, un jurământ. Ne-au vrut separat, dar suntem aici, Mai uniți ca oricând, mai vii, mai aprinși. Când toți au plecat, noi am rămas, Și din „nu se poate” am făcut un pas. (vers 3) Azi nu mai sunt paturi reci sau ace, Doar planuri, râsete și nopți pline de pace. Privim înapoi nu cu ură, ci cu respect, Pentru tot ce-am învins, pentru tot ce-am trecut corect. Tu ești victoria mea tăcută, Eu sunt promisiunea ta ținută. Și dacă mâine lumea ne-ar sta din nou contra, Tot împreună, tot inimă lângă inimă. (refren) Ne-au vrut separat, dar iubirea a câștigat, N-a fost ușor, dar nimic n-a fost întâmplător, n-a fost ratat. Din spital până la viață, din teamă la „noi”, Suntem povestea pe care n-o pot rupe nici ploi. (outro) Dacă cineva întreabă cum rezistă doi, Spune-le simplu: „ne-am ales, nu ne-am abandonat”. Pentru că atunci când dragostea e reală, Nici lumea întreagă n-o poate face banală.