Familia

Sub bradul tăcut, cu lumini ce tremură-n noapte,

Maria stă aproape, sufletul meu întreg,

În ochii ei găsesc acasă,

În glasul ei se odihnește tot ce sunt.

Amir și Amira, două inimi mici,

Două minuni venite din cer,

Râsul lor spală grijile zilei,

Și face lumea mai bună, mai adevărată.

Maria e liniștea ce mă ține drept,

Copiii – sensul fiecărui pas,

Iar eu, sub brad, cu ochii plini de lacrimi,

Mulțumesc vieții pentru tot ce-mi este dat.

Să treacă anii blând peste noi,

Cu sănătate, credință și dor,

Căci sub acest brad, în tăcere,

O familie își leagă veșnicia.