Untitled

E liniște în port, dar în suflet e cânt,

Din două mii nouă, ne-am dat un cuvânt.

Eu, Mirela, ți-am fost și busolă și mal,

Tu mi-ai fost stânca, în cel mai greu val.

Ai ochii negri, adânci, uneori prea serioși,

Dar în ei văd anii noștri cei mai frumoși...

De patru ani, viața se măsoară în luni,

O lună pe mare, în vânt și furtuni,

O lună acasă, unde timpul stă-n loc,

Să ne încălzim cu toții la al dragostei foc.

Azi schimbi prefixul, sunt patruzeci de ani,

Nu se măsoară în noduri sau în bani...

Florin, dragul meu, e timpul să zâmbești,

Să fii mai vesel, să vezi cât de mult strălucești!

Lasă grijile mării să se piardă în larg,

Acasă, iubirea e singurul steag.

La patruzeci de ani, ești la mijloc de drum,

Cel mai iubit tată și soț, chiar acum.

Uită-te-n jur, ce mândrețe de pui,

Robert e mândru, cum altul nu-i,

Din două mii unsprezece, pe terenul de fotbal,

Aleargă cu visul lui spre final.

Iar Erika noastră, din doua mii paisprezece venită,

La handbal e o forță, mereu neclintită.

Și ascultă-mă bine, e sfatul ce-l port:

Zâmbetul tău e cel mai sigur port.

Ți-am scris aceste rânduri ca să nu mai uiți niciodată,

Că avem cea mai frumoasă echipă din lumea toată!

Suntem noi patru, o fortă, un vis,

Iar cerul deasupra ne e larg deschis.

Florin, dragul meu, azi e timpul să zâmbești,

Să fii mai vesel, să vezi cât de mult strălucești!

La mulți ani, marinarul meu cu suflet curat,

În inima noastră, ești mereu încoronat.

Patruzeci de ani...

Ochii tăi negri...

Acasă ești, Florin.