Mamă

Cum de ai putut să-ți lași amprenta vieții tale,

imprimată în mintea mea?

Cum de ai știut că într-o zi eu te voi chema

Și că va fi târziu să te mai pot vedea?

Cum de am putut să cred că nu vei pleca?

Cum aș putea acum să mai repar greșala mea?

Cum de n-am simțit durerea ta

Și ce te apăsa?

Oare am fost ca piatra?

Tot ce mi-a mai rămas, mamă,

Este amintirea ta.

Nimeni nu poate lua dorul din inimă.

Aș vrea, mamă, să plătesc tot amarul ce l-ai avut,

Dar prea devreme, mamă, tu te-ai dus.